Am crescut cu Ilie Năstase. Nu, nu l-am cunoscut personal, dar îl știam la fel de bine ca pe rudele, profesorii sau prietenii mei. Îi urmăream cariera” e mult prea puțin spus, nu i-o urmăream, i-o trăiam. Că știam în orice moment la ce turneu se află, în ce fază, rezultatele ultimelor meciuri, locul la zi ocupat în clasamentul FILT – asta e de la sine înțeles. Ca și faptul că urmăream cu sufletul la gură orice meci al lui se transmitea la TVR – din fericire, în anii 1970, se transmiteau toate turneele importante. Îi știam nu numai loviturile, ci și replicile. Jurnalul meu de adolescent e plin de notații privitoare la Ilie Năstase.

Cât contează pentru cititor celebritatea scriitorului? E ceva care îți dă o oarecare siguranță că ai de-a face cu ceva de calitate? În cazul unei posibile achiziții, dacă scriitorul e celebru – fie clasic, fie la modă – dai banii mai ușor, mai cu inima împăcată? Evident, vorbesc despre celebritatea propriu-zisă, consacrată de un mare număr de oameni, pentru că mai există și ceea ce s-ar putea numi celebritatea privată: am mai citit și alte cărți ale acestui autor și mi-au plăcut, caz în care nu mai are nicio importanță ce crede despre el restul lumii. Dar prima dată când dai de un autor tot trebuie să te bazezi pe ce-au zis alții. E ca-n bancul cu tipul care inventase un automat de bărbierit: o cutie cu o gaură în care îți bagi fața și un set de lame te rade perfect. Bine, zice uimit omul de la OSIM căruia i se prezenta proiectul, dar fiecare are o configurație particulară a feței! La care inventatorul răspunde: Prima dată…