Free Post Eu cu obiectele Cu sau fara palnie Pe 28 octombrie 1492, Cristofor Columb pleca spre America. Nu că ar fi știut asta, căci convingerea lui era că pleacă spre India. Esențial, însă, este faptul că se baza
Free Post Eu cu obiectele Nevoia de proiecte nationale Atunci când un sistem funcționează prost, prima vină este, firește, a celor care, prin acțiunile lor, au determinat – direct sau indirect – proasta funcționare. Dar niciodată un sistem –
Free Post Eu cu obiectele Cum arata 150.000 de tone? în lipsa imaginilor și a termenilor de comparație, majoritatea cifrelor cu care suntem asaltați zilnic sunt irelevante. Fie nu pot fi reprezentate, fie sunt cel puțin suspecte. Cum arată 150.
Free Post Eu cu obiectele Centrul de greutate în 1989, zona Lipscaniului bucureștean ajunsese un bazar trist și sărăcăcios, din cenușiul căruia sclipea straniu câte un magazin pretențios de porțelanuri sau sticlărie. Imaginea s-a păstrat multă vreme după
Free Post Eu cu obiectele Amenintarile din alimentatie Zi de zi, ceas de ceas și proporție de masă suntem asaltați cu mesaje înspăimântătoare despre ceea ce (nu trebuie să) mâncăm. Carnea de porc e suspectă de salmonela și,
Free Post Eu cu obiectele Toata lumea stie asta Toată lumea știe că, dacă se-ntâmplă să-ți sângereze nasul, soluția este să te culci pe spate și să ridici o mână în sus. Mai exact stânga. De ce stânga? –
Free Post Eu cu obiectele Cum ne facem bagajul Unchiul lui Jerome K. Jerome, inegalabilul umorist britanic de la sfârșitul veacului al XIX-lea și începutul celui următor, avea o rețetă infailibilă, pe care-mi iau libertatea – și plăcerea –
Free Post Eu cu obiectele Civilizatia ambalajului Acum câțiva ani mă bătea gândul să mă înscriu într-o audiență la directorul unei fabrici de chibrituri, să-i înmânez o cutie producție proprie și să-l rog să aprindă două-trei bețe
Free Post Eu cu obiectele Next Level Când Bill Gates, în urmă cu niște ani, a anunțat că-și va dona 80% din avere, suspicioșii au presupus că e o strategie de imagine. Dar strălucitul creator al Microsoft
Free Post Eu cu obiectele si pantofii il fac pe om în anii 1980 lucram în Centrul de Calcul al unui minister. Femeia de serviciu de pe etaj era o persoană îndrăzneață, care nu prea se încurca în ierarhii și nu
Free Post Eu cu obiectele Reconstituirea în 5 ianuarie 1970, la un an și patru luni după ce, opunându-se fățiș intrării Armatei Roșii în Cehoslovacia, Nicolae Ceaușescu își punea la butonieră întreg Occidentul, care avea să-l
Free Post Eu cu obiectele Cautati explicatii? Un document excepțional a ajuns pe Internet, mai exact pe Facebook. Nu, nu este despre agenți sub acoperire, alegeri, spionaj, război, politică. Nici despre vreo vedetă din showbiz sau din