si pantofii il fac pe om
în anii 1980 lucram în Centrul de Calcul al unui minister. Femeia de serviciu de pe etaj era o persoană îndrăzneață, care nu prea se încurca în ierarhii și nu numai că ne dădea sfaturi despre viață – asta, așa cum ați observat, face ORICINE – ci ne mai și muștruluia din când în când.
Nu pe teme profesionale, orișicât, ci referitor la… bunele maniere! Astfel, într-o bună zi, fără vreo legătură cu ceva, ne-a spus brusc: “Să vă uitați la pantofii domnului Popescu! întotdeauna impecabil de curați! Indiferent de vreme!” Evident, nu la încățările colegului Popescu ne-am coborât noi privirile – de altfel, nici n-am fi avut cum, omul nu era de față -, ci la ale noastre. Niciunul dintre noi – eram patru bărbați în birou, femeile nu intră în discuție – nu stăteam admirabil la acest capitol.
Aș prefera să nu intru în amănunte… Sigur, prima reacție – întâi mentală, apoi prin (foarte) viu grai, după ieșirea triumfală a doamnei, care spusese ce avea de spus și nu primise nici o replică – a fost să remarcăm că domnul Popescu avea mașină, se suia în ea în fața casei și o parca în ușa Centrului, unde să se murdărească!? în vreme ce noi ne târam până-n stația ITB, băteam stepul acolo, în zloata iernii bucureștene și apoi călătoream pe scara mașinii!
Știam însă că nu e o explicație suficientă… Afirmația – aparent prea tranșantă, exclusivistă, pretențioasă și de aceea enervantă – “Domnul e domn și-n șanț” are partea ei de adevăr. Există indiscutabil scuze ca să ai pantofii murdari, pe vreme urâtă, pentru un timp – dar nu tot timpul! Ai călcat în baltă sau noroi, asta e, se-ntâmplă, dar – dacă tot știi că ți se poate întâmpla asta, ba chiar ți se-ntâmplă zilnic – ce-ar fi dacă ai avea la serviciu, într-o cutie, o perie și o cremă de pantofi sau, mai nou, un simplu tub terminat cu burete?
Când ajungi, te retragi discret trei minute la toaletă, îți cureți pantofii și, cu ocazia asta, îți arunci și-o privire în oglindă, poate trebuie să dai cu pieptănul prin păr sau să-ți îndrepți gulerul. Și, după aceea, o să arăți și tu ca lumea vreme de 8 ore (10, 12, 14… mă rog, depinde unde lucrezi și ce post ai…) Nu-i chiar așa greu, nu? S-o spunem deschis, fără teamă: nu există vreo scuză rezonabilă ca să-ți petreci timpul în public – serviciu, spectacol, magazin, muzeu, oriunde – șifonat sau murdar.
Calitatea hainelor se discută, în funcție de resursele fiecăruia – dar starea lor, nu! Iar aspectul pantofilor – al încălțărilor în general – este un criteriu-cheie. Sigur, nu poți purta peste tot cu tine o cremă de ghete, dar – când mergi la teatru, de pildă – trebuie să faci cumva să ajungi acolo în bună stare. E o formă de respect pentru actori, pentru ceilalți spectatori, dar și față de tine însuți. Altfel, e păcat… by Tudor Călin Zarojanu sursa foto