Free Post Eu cu lumea Intre Dumnezeu si Einstein Una dintre cele mai fascinante teme de discuție este relația dintre religie și știință. Aproape orice om pe care l-am chestiona în această problemă ar aprecia că există o contradicție
Free Post Eu cu lumea Povestea hidroforului albastru Alexandru Mitru, unul dintre scriitorii care au legănat copilăria multora dintre noi are un volum intitulat “Povestiri cu tâlc”. Tâlc în sensul de înțeles, rost, semnificație, subînțeles, rost,
Free Post Eu cu lumea Sub soare “Bugetul trebuie echilibrat, tezaurul trebuie reaprovizionat, datoria publică trebuie miscșorată, aroganța funcționarilor publici trebuie moderată și controlată (…). Oamenii trebuie să învețe din nou să muncească, în loc să
Free Post Eu cu lumea Radacinile civilizatiei Am fost de cinci ori în Grecia. Prima dată în 1995, la Atena, dar am făcut excursii cam peste tot unde se putea: la Epidaur, la Delphi, la Canalul Corint,
Free Post Eu cu lumea Un sentiment fara sentiment Povestea spune că, la un “mare miting popular de adeziune” de la mijlocul anilor 1980, în vreme ce Nicolae Ceaușescu trecea mândru prin mulțime, toți manifestanții din jur
Free Post Eu cu lumea Nu va fie rusine! Ați observat că americanii nu se sfiesc să arate că-și iubesc țara? Și asta se-ntâmplă într-un stat federal, compus din 50 de entități administrative, fiecare cu orgoliile și caracteristicile lor
Free Post Eu cu lumea Gama intreaga Pe unele ziduri din București – poate și din țară, n-am văzut – cineva a imprimat cu un șablon (deci nu un grafitti făcut la repezeală) textul “Maneaua ucide&
Free Post Eu cu lumea Pe cine sa admir? Cu greu s-ar putea născoci o întrebare mai grea… Și asta dintr-un motiv elementar: admirația e legată de noțiuni prin definiție relative, deci discutabile: frumos, bun, curajos. Chiar calități
Free Post Eu cu lumea Un cantec cat o paradigma Nu puține sunt piesele muzicale despre care a spune, conform unui șablon de exprimare, că “mi-au marcat” formarea ar fi prea puțin. Ar fi mai potrivit ceea ce
Free Post Eu cu lumea Sincronizarea muzical-vestimentara Ok, am convenit anterior că nu poate fi vorba despre vreun dress code la un concert rock. Și dacă unii vor să epateze cu o ținută cât mai ușchită, lăsați-i
Free Post Eu cu lumea Despre petreceri Oamenii au știut dintotdeauna să petreacă. Sau, mă rog, cel puțin din antichitate, căci despre balurile Epocii de piatră avem puține informații. Dar romanii! Toți cei revoltați de decăderea moravurilor
Free Post Eu cu lumea La o aniversare Pe 27 septembrie 2014, Google a împlinit 16 ani. Cum, cum!? Ai vrut probabil să spui 76! Sau 56. Sau măcar 36. Nu, doar 16. Șaisprezece ani. Vârsta la care,