Radacinile civilizatiei

Radacinile civilizatiei

Am fost de cinci ori în Grecia. Prima dată în 1995, la Atena, dar am făcut excursii cam peste tot unde se putea: la Epidaur, la Delphi, la Canalul Corint, la Templul lui Poseidon… Din capitală, patru au fost cele mai puternice impresii: că puteai traversa orașul, cu mașina, pe “undă verde”, fără să te oprești aproape niciodată; că puteai culege portocale din pomii de pe stradă; că vestigii antice ies la iveală unde cu gândul nu gândești – vorba cuiva: “Ä‚știa nu pot săpa să pună un cartof, că dau de-o cetate!”; și că, deși foarte patrioți, chiar naționaliști (în toate tavernele se cânta numai muzică grecească), toți localnicii știau engleza și erau extrem de amabili cu musafirii.

De pe urma cărora trăiau și trăiesc! Vorbesc firește despre impresiile neașteptate, căci – oricât de puternice, aproape sufocante! – impresiile legate de Acropole și celelalte monumente străvechi le așteptam de mult… A doua oară am fost în Creta, în 2004.

Nu ne-am mulțumit nici acum cu confortul hotelului și am bântuit prin jumătate de insulă, inclusiv la Knossos, unde, derutat, am întrebat un amfitrion: “Dar unde e celebrul labirint?”, la care omul mi-a răspuns zâmbind: “Tot palatul era Labirintul!” Următoarele trei dăți am fost în Mykonos, Santorini și din nou Mykonos.

Evident, cele de mai sus sunt rezumatul rezumatului. Despre fiecare dintre ocazii aș putea vorbi, cu mare plăcere, ore de-a rândul. Și totuși aș putea să rezum și mai mult! Dacă mi-ar cere cineva să spun într-o singură sintagmă tot ceea ce mi se pare mai semnificativ despre Grecia, așa cum am văzut-o eu, aș spune fără să ezit: “Cinci milenii de civilizație”. Mă rog, 4,8. Aproximativ.

Asta vine înainte de orice alte considerații, fie ele culturale, turistice, economice, politice, financiare, sociale sau de orice alt ordin. Se simt cele cinci milenii – dintre care aproape trei de democrație! – atunci când ești acolo, când calci pe o stradă sau o plajă, când vorbești cu un grec, când te uiți în jurul tău? Categoric, da! Nu doar – sau nu în primul rând – în sensul cel mai obișnuit (adică nu aruncă gunoaie pe jos și nu vorbesc urât), nici măcar în sensul greutății culturale, ci – mai ales – într-un mod foarte particular de a se raporta la spațiu, la timp, la restul lumii, la istorie, la greutăți, la viață, la tot. Grecii trăiesc într-un mod care te face să gândești că realizează, fiecare dintre ei, de unde vin și cine sunt!

Din cauza acestei atitudini superioare, senine, relaxate, s-a creat impresia că ar fi leneși.

Da, doar dacă acceptați că Zorba era leneș! Din cauza problemelor create de criză, s-a vorbit despre faliment național, insolvabilitate, despre posibila ieșire a Greciei din spațiul euro sau chiar din UE. E o mică problemă: euro vine de la Europa; și Europa vine din Elada! Continentul e brandul lor! Și ca nume, și ca societate civilizată. Sigur că Grecia de azi are multe de făcut. Ca noi, toți, ceilalți. Dar de aici și până la vreo formă de excludere e cale lungă. O cale care nu va fi parcursă niciodată.

Pentru că ar însemna să ne excludem rădăcinile civilizației noastre. Atâta câtă e. sursa foto