Toata lumea stie asta

Toata lumea stie asta

Toată lumea știe că, dacă se-ntâmplă să-ți sângereze nasul, soluția este să te culci pe spate și să ridici o mână în sus. Mai exact stânga. De ce stânga? – se fac cercetări. Vorba Promoeteului lui Marin Sorescu: “Dar de ce ficatul!?” în ciuda răspândirii voioase a acestei proceduri medicale strămoșești, ea este total greșită. Nu numai că nu ameliorează cu nimic hemoragia, dar o poate accelera, sporindu-i efectele negative.

La orizontală, inima pompează sângele mai ușor în partea de sus a corpului și, pe de altă parte, sângele trece mai ușor din nas în gât, ceea ce probabil că nu vă doriți. Soluția corectă este să te așezi, să stai liniștit și, firește, să-ți blochezi sângerarea cu o bucățică de vată sau, în absența acesteia, cu orice țesătură avută la îndemână. Orice șofer știe că e o mare greșeală să lași mașina să se deplaseze scoasă din viteză. Mai ales la vale!

Și asta pentru că-ți tai orice posibilitate de a folosi frâna de motor, coborând dintr-o treaptă de viteză într-una inferioară. Sigur, ne-am putea pune întrebarea cum supraviețuiesc americanii și toți ceilalți care folosesc mașini automate, dar asta e altă poveste. Oricum, frâna de motor funcționează bine mersi – dacă ai cutie de viteze – și dacă mașina era de mult debreiată, și asta dintr-un motiv foarte simplu, pe care orice șofer ar trebui să-l știe: treapta de viteză potrivită (inclusiv pentru o frână de motor) depinde exclusiv de viteza de deplasare.

Dacă porniți de pe loc la vale, puteți sări peste treapta întâi, chiar și peste a doua; pe de altă parte, dacă – aflat în viteza a patra și încetinind, din cine știe ce motiv, până la 30 km/h – vă decideți să puneți frână de motor cu viteza a treia, o să aveți o surpriză neplăcută… în fine, să mai amintim un alt adevăr universal și incontestabil, cu care creștem de mici copii: dacă te tunzi des, se-ndesește și se-ntărește părul.

Partea cu îndesitul e spectaculoasă, pentru că presupune că tăierea a două fire provoacă apariția unei a treia rădăcini! Cu alte cuvinte, ce se-ntâmplă deasupra epidermei ar influența ceea ce există dedesubt! Stați liniștiți, nici nu se-ndesește, nici nu se-ntărește. Când se-ntâmplă așa, cauzele sunt cu totul altele. Nu vă bazați niciodată pe “Se știe că”, pe “Toată lumea știe asta”, pe “Toți fac așa”. Bazați-vă numai pe ceea ce verificați personal și reiese că e adevărat.

Majoritatea verificărilor durează câteva secunde, câteva minute (o căutare pe net), rareori presupun proceduri cronofage – dar atunci chiar merită făcuute! Bazați-vă pe propriul dv. adevăr. Bazați-vă pe domneavoastră înșivă mai mult decât pe orice altceva. Cum bine spunea Karinthy Frigyes, strategi înțelepți au scris cărți în care demonstrau că Alpii nu pot fi trecuți cu o armată. Dar Napoleon n-a citit niciuna dintre acele cărți, a trecut Alpii cu armata și abia apoi a aflat că nu pot fi trecuți. sursa foto