Nevoia de proiecte nationale

Atunci când un sistem funcționează prost, prima vină este, firește, a celor care, prin acțiunile lor, au determinat – direct sau indirect – proasta funcționare. Dar niciodată un sistem – cel puțin unul social-politic-economic – nu poate funcționa prost (pe termen mediu și lung) numai ca urmare a unor acțiuni negative: a doua vină aparține celor care, prin lipsă de acțiune ori prin acțiuni insuficient de coerente, au permis perpetuarea și dezvoltarea proastei funcționări. Și pentru unii, și pentru ceilalți, vinovăția este proporțională cu resursele.

Cu cât ai mai multe resurse, cu atât ești mai vinovat că faci rău, iar răul este cu atât mai mare. în același timp, cu cât ai mai multe resurse, cu atât ești mai vinovat că nu faci bine sau faci prea puțin. Nu poți face aceleași reproșuri unui tânăr ministru puternic și bogat, respectiv unui bătrîn cerșetor bolnav.

Prin resurse trebuie înțeles totul: poziție socială, stare materială, stare de sănătate, vârstă, oportunități, conjuncturi, dar și inteligență, pregătire, cultură, competență și toate celelalte calități umane, inclusiv curajul, de pildă. Nu poți avea aceleași pretenții de la un geniu și de la un idiot. în cei 25 de ani post-decembriști, elita românească (indiferent ce acceptăm să înțelegem prin termenul “elită”) și intelectualitatea în ansamblul ei au rămas datoare la capitolul proiecte de amploare, programe național, inițiative notabilă (inclusiv legislative), tot ceea ce putem numi cu un termen generic CONSTRUCÅ¢II.

Am putut vedea mai degrabă performanțe individuale, rareori instituționale: artiști, scriitori, regizori, teatre, edituri care au avut și au succese punctuale, serii de succese și extrem succese intregrate într-un proiect, o strategie, un plan. în categoria excepțiilor fericite merită menționat, de pildă, tot ceea ce face, de ani de zile, ca părți ale unui plan, Tudor Gheorghe. Dan Puric este un alt bun exemplu, iar recent am aflat despre extraordinarul proiect de iconografie a Sfinților Brâncoveni, desfășurat de 15 ani, în tăcere și fără niciun sprijin în afară de cel al familiei, de către Elena Murariu.

Dar nimeni din rândul elitelor, adică dintre cei care au atuurile culturii și ale inteligenței, nu a elaborat vreun proiect de importanță generală (sau nu l-a prezentat public), necum să fie început, necum să ajungă la bun sfârșit. Mai mult, acest lucru nu s-a întâmplat nici atunci când reprezentanți ai elitei au ajuns în poziții de decizie, în fotolii ministeriale, parlamentare, rectori de universități, directori de mari instituții culturale ori științifice etc. După un sfert de secol de democrație, absența proiectelor cu caracter național este dramatică în toate domeniile, de la cultură la economie, de la mentalități la limba română.

O elită activă ar trebui, de exemplu, să lupte cu degradarea limbii române: facem azi un sondaj care dovedește că – să zicem – 83% dintre români spun “cartea care am citit-o” în loc de “cartea pe care am citit-o”; ne propunem ca, în cinci ani, procentul să scadă sub 60%; imaginăm un larg set de acțiuni în acest sens și le punem în operă; după cinci ani repetăm sondajul. O elită activă ar trebui să elaboreze strategii de dezvoltare și să se lupte să le impună scenei politice. De la “planul Cojocaru”, pe la mijlocul anilor 1990, nu s-a mai auzit de nimic în acest sens. O elită activă ar trebui să constituie guverne din umbră apolitice, și “ministrul” din partea elitei să reacționeze public, cu întreaga autoritate a elitei care-l cauționează, la fiecare măsură a realului ministru, în fiecare domeniu.

O elită activă ar trebui – poate înainte de toate – să construiască o strategie pe termen lung de dezvoltare a culturii, științei și educației, strategie care să prevadă inclusiv sursele de finanțare. Character.ro își propune, între altele, să fie o platformă de promovare a unor astfel de inițiative. Dacă vreți să schimbați lumea în care trăim și aveți idei concrete în acest sens, sunteți exact oamenii la care ne-am gândit că ne vor fi alături. sursa foto