Civilizatia ambalajului

Acum câțiva ani mă bătea gândul să mă înscriu într-o audiență la directorul unei fabrici de chibrituri, să-i înmânez o cutie producție proprie și să-l rog să aprindă două-trei bețe fără să dea foc la birou. M-aș fi deplasat apoi la conducerea unei fabrici de brânză topită, cu rugămintea – tot către director, dacă s-ar fi putut – să desfacă unul-două triunghuiri, trăgând firește de șnurulețul acela roșu, fără să se mânjească până la coate

. Dar cel mai mult aș fi vrut să ajung la șeful unei fabrici care ambalează fie mezeluri, fie diverse alte produse trase-n matriță de plastic, care sunt un coșmar atât de binecunoscut de către orișice cumpărător, încât nu e nevoie aici de nicio descriere – fatalemente dramatică – a atacării cu cuțite și foarfeci.

M-am calmat și am renunțat la proiect din două motive. în primul rând, trebuie să recunosc, vremea din urmă a îmbunătățit mult calitatea ambalajelor produselor românești – despre conținuturi, cu altă ocazie, discuția e mult mai complicată… – iar cu chibriturile n-am mai avut demult probleme. în al doilea rând, în ceea ce privește cvasi-inexpugnabilitatea (iertat fie termenul!) ambalajelor ștanțate am fost lămurit de un documentar Discovery.

Iată la ce sunt bune cultura și documentarea – nu doar ca să “dai bine” în conversație, ci și din motive cât se poate de practice. Ei, bine, cum spunea un celebru personaj umoristic feminin, există o explicație. Nu e nimic întâmplător, și cu atât mai puțin rău intenționat.

Orice progres vine cu un preț. Reducerea senzațională a timpului de cumpărături – între epoca magazinelor unde zahărul, uleiul sau orezul se vindeau “la vrac” și cea a supermarketelor, dublată de libertatea de mișcare, de autoservire, dar și de riscul – asumat de vânzători – de a pune pe raft produse din care, cu toate camerele de supraveghere din lume, tot se mai poate ascunde, distruge sau… consuma câte ceva – toate acestea au impus minime soluții de protecție.

Dintre care unul e chiar ambalajul. Care – explica documentarul – e special făcut să nu poată fi deschis prea ușor, in situ, la fața locului, altfel pierderile ar fi insuportabile. Așadar, înainte de a vă enerva, gândiți-vă la alternative. Și mai gândiți-vă la ceva: nu doar producătorii și comercianții au datoria să se gândească la progresul civilizației, ci și noi, consumatorii. Și când spun asta, vorbind despre produse și magazinele în care se găsesc, mă refer chiar la tot: de la felul în care ne parcăm mașina fără a bloca pe nimeni – la locul unde lăsăm la sfârșit căruciorul de cumpărături.

Å¢ine și asta, oarecum, de ambalaj. Nu al produselor, al nostru. sursa foto