Nu suntem pierduti

Profesorul Solomon Marcus – o valoare națională care ar trebui celebrată ca atare, cel mai importamt ambasador, poate din toate timpurile – și-a rostit discursul de recepție ca membru titular al Academiei Române cu mare întârziere față de titularizarea oficială.

Explicația lui a fost tulburătoare: a vrut să se inspire din discursurile profesorilor lui, descoperind uimit, unul după unu, că acestea nu existau, din cauză că, la vremea lor, autoritățile comuniste interziseseră așa ceva – fără îndoială, de teama comparației cu propriile lor speech-uri…

De aceea, a explicat Solomon Marcus, “a trebuit să merg la discursurile părinților mei spirituali – ale bunicilor mei spirituali!” Extraordinar text al discursului rezultat, “Singurătatea matematicianului”, a fost semnalat în mai multe articole de presă și pe bloguri, de pildă pe cel al lui Cătălin Tolontan. Or, aici, pe lângă numeroasele comentarii de genul “Da, ce mare, ce dulce, ce minunat este Solomon Marcus!”, mi-a fost dat să citesc următoarele: “Daca nu fac o confuzie grosolană, l-am văzut pe acest domn invitat la emisiunea d-lui Patapievici la TVR Cultural.

Mi s-a părut fascinant cum făcea așa ușor legătura între matematică, știință și spiritualitate!” Vă dați seama despre ce vorbim? Vorbim despre un om care nu știa cum arată profesorul, dar s-a uitat la emisiune, fie pentru că le urmărește pe toate, fie pentru că a fost cucerit de discuție. în ambele cazuri, a rămas cu ceva.

Și asta fără să știe bine pe cine are în față! E o declarație de dragoste pentru spirit mai valoroasă decât orice eseu monografic despre academician, pentru că e spontană și necondiționată, nu vine din vreo obligație, din vreo ocupație, din vreo inerție.

Cu mulți ani în urmă am nimerit, dimineața (eram în perioada studenției), la televizor, pe bulgari, peste un film rusesc subtitrat în bulgară. Nu știam decît “Za sada”, “Nula na nula” și “Soviețki țignal”, și acelea rostite, nu scrise, așa că n-am înțeles nici un dialog.

Dar m-a prins imediat. Era un film vechi, de război, excepțional.

Abia ultima imagine mi-a dezvăluit de ce rămăsesem lipit de ecran ca Gonzo din Muppets: un Șir de cocori… Valoarea adevărată n-are nevoie de background, de pregătire și pre-documentare. Dacă asculți un om inteligent și cuceritor, n-ai nevoie să știi că e Solomon Marcus.

Dar și după ce afli! Sunt sigur că satisfacția, bucuria și emoția acelui telespectator au fost mai mari, mai vii, mai autentice decât ale mele, de pildă, care am avut norocul ca părintele poeticii matematice, al lingvisticii matematice și-al atâtor altor domenii să-mi fie profesor.

Artiști, oameni de cultură, membri ai elitelor, jurnaliști din atât de nedreptățitul domeniu al culturii, dacă – în această lume nebună – vă întrebați uneori pentru cine Dumnezeu merită să te agiți, să creezi, să scrii, să “Ah!, atuncea ți se pare că pe cap îți cade cerul!/, Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul?” – răspunsul este: pentru omul acela care nu știa cum arată, poate nici măcar cine este Solomon Marcus, dar a fost fascinat de ceea ce spunea. El este una dintre dovezile că nu, nu suntem pierduți. sursa foto