Un cantec cat o paradigma

Nu puține sunt piesele muzicale despre care a spune, conform unui șablon de exprimare, că “mi-au marcat” formarea ar fi prea puțin. Ar fi mai potrivit ceea ce a spus Alex Ștefănescu despre cartea lui Stephen Koch Intelectualii occidentali și tentația stalinismului: “Această carte mi-a schimbat biografia”. Nu puține – mai ales că, spre norocul meu, ele aparțin mai tuturor genurilor, de la simfonic la rock, de la operă la folk, de la șansonetă la romanță, de la muzica ușoară la vals și așa mai departe.

în cele ce urmează, vreau să mă refer însă doar la zona aceea fără nume care acoperă tot ceea ce admiră și fredonează adolescenții și tinerii. într-o vreme i s-a spus chiar așa, muzica generației tinere, și nu știu o denumire mai bună, în care să intre și Neil Diamond și Deep Puple și King Crimson.

Un clasament general mi se pare imposibil, fie el și Top 100. Ceva mai simplu mi-ar fi să menționez preferințe pe stiluri. în materie de slow, primele titluri ar fi Beatles: Hey, Jude, Something, Dont’t Let Me Down… Dacă vorbim despre power play, piese de rezistență, pentru generația mea suverane rămân In A Gadda Da Vida și Stairway To Heaven. La hard rock aș fi tentat să pomenesc mai întâi Lazy, Whole Lotta Love sau Easy Living.

Vârful rock and roll rămâne, după mai mult de jumătate de secol, Rock Around The Clock, și tot Bill Halley domină twistul, cu Let’s Twist Again. în folk-ul mondial, nu știu nimic peste Blowing In The Wind și Donna, Donna, iar în cel românesc – mai sus de Fiii lacrimilor tale și Podul de piatră.

La aceasta din urmă aș vrea să mă opresc puțin… Astăzi, din câte știu și văd, nu prea mai există jocuri de copii. în copilăria mea erau Å¢ară, țară, vrem ostași, De-a v-ați ascunselea (“Fațea”, îi spuneam pe scurt), mai multe variante de Leapșa, apoi 1-2-3 la perete, Uliul și porumbeii (De-a puia gaia) și, nu în ultimul rând, Podul de piatră, singurul – dintre cele pe care mi le amintesc – care avea un cântec atașat. Nu mică mi-a fost surpriza să-l aud, dezvoltat ca muzică și mai ales ca text, în interpretarea lui Mircea Florian.

Ideea de a folosi un cântecel al străzii e rară, dar nu unicat. Peste ani, l-am auzit pe Toto Cutugno cântând o variantă italiană la “Joacă, joacă, joacă băiete, că ești frumos ca un castravete, jocul nostru este format dintr-o fată și-un băiat”. Mircea Florian nu exploata însă partea ludică, ci pe cea filozofică! Podul de piatră este, în mod evident, orice proiect pe care oricare dintre noi și l-ar putea propune.

Dar… “Apele repezi au coborât din munți, făr’ s-asculte sfatul celor azi cărunți” și podul s-a dărâmat. Această sintagmă, “celor azi cărunți” – și nu “celora cărunți” sau similar – m-a fascinat de la prima audiție, pe când aveam doar 15 ani.

Da, sunt momente în care ar trebui ascultat nu sfatul celor cărunți, ci al celor care vor fi astfel abia peste ani, când își vor aminti evenimentele. Sunt clipe în care ar fi bine de ascultat sfatul celor mici!

Pentru cei care, eventual, n-ar fi înțeles mesajul cântecului, spre final Mircea Florian devine explicit: “Fără speranță totul e pierdut, podul de piatră trebuie refăcut”. Un pod, fie el și de piatră – un proiect, fie el și “beton” – poate fi dărâmat. îl ia apa. Nu e plăcut, dar nici nu e fatal.

Nu trebuie decât să faci altul, într-un loc mai bun (“pe mal în jos”), “altul mai trainic și mai frumos”. Succes! sursa foto