Nu va fie rusine!

Ați observat că americanii nu se sfiesc să arate că-și iubesc țara? Și asta se-ntâmplă într-un stat federal, compus din 50 de entități administrative, fiecare cu orgoliile și caracteristicile lor locale, într-un stat închegat ca națiune cu doar puțin peste 230 de ani în urmă, într-un popor alcătuit din nenumărate etnii diferite.

E drept, modul în care-și arată patrotismul – cuvânt compromis la noi în 45 de ani de ode și declamări, dar care ar cam fi timpul să-și reia locul firesc – nu este declarativ-verbal și, în același timp, nu prea cunoaște tabuuri. Nu e nicio problemă, de pildă, să poarte șorturi cu drapelul național sau sutiene sau orice alt obiect vestimentar.

Pe de altă parte, iubirea de țară americanii mai degrabă și-o cântă și și-o dansează decât și-o declară. Ceea ce, zic eu, e frumos. Ați observat de asemenea, poate, că grecii își iubesc foarte tare țara. Atât de tare încât în tavernele lor nu auzi decât muzică grecească.

Francezii își iubesc atât de mult țara, cultura și limba încât insistă să spună “souris” în loc de “mouse”, ceea ce e oarecum amuzant, dar spune ceva! Și noi, românii, ne iubim țara, dar, cum să spun, așa, mai pe ferite. Desigur, există scuza psihologiei inverse: după ce, vreme de aproape jumătate de secol, am fost obligați să scandăm sentimente pe care nu le aveam și să amestecăm de-a valma patria, partidul și genialul conducător, era de așteptat să ne jenăm o vreme de tot ceea ce putea aduce aminte de spectacolele pe stadioane, cu cartoane desenând drumul spre comunism în zbor. Dar… o vreme! Un sfert de secol e o distanță suficientă.

Mai ales că, între timp, au crescut și chiar s-au născut generații care n-au prins propaganda patriotardă – ceea ce e bine – dar nici nu li s-a oferit încă o alternativă normală – ceea ce este rău. Mi-am propus să scriu despre iubire și aproape fără să vreau cuvintele s-au legat să vorbească despre sentimentele față de matricea în care te-ai născut. Spun “matrice” pentru că în mod evident este vorba și despre geografie, și despre istorie, și despre concetățenii tăi, în special despre părinți, frați, copii, rude, prieteni, colegi, vecini, cunoștințe, și despre munți, ape, cer, câmpii, și despre peisajele urbane, și despre parfumuri și sunete – despre tot.

Desigur, iubirea de mamă, iubirea de fiu, iubirea aproapelui, minunatul fior al îndrăgostirii, iubirea față de câinele tău, iubirea de muzică și toate celelalte au, fiecare, universul ei tulburător și probabil vom vorbi despre toate. Dar cred că e bine că, prima dată, am pomenit împreună România. Acum e vară și suntem departe de 1 Decembrie. Dar când va veni, nu uitați să vă bucurați. Avem o țară fabuloasă. Și nu, nu e păcat că e locuită.

N-or fi românii blânzi, ospitalieri, curajoși și nu-mai-știu-cum apar în manualele școlare, dar nici nu sunt cum apar în ziare. Impresia generală e dată, din păcate, de cei ieșiți în față prin orice mijloc. Majoritatea românilor sunt pur și simplu normali. Merită iubiți. Iubiți-i! Iubiți-vă țara, nu e de rușine. Nu e o dovadă de slăbiciune, ci de forță. sursa foto